Înaintea finalei de la Wimbledon, Simona Halep a declarat că-și dorește nu doar prezența, ci și susținerea Ducesei de Cambridge, iar asta s-a întâmplat! Kate Middleton a sosit în tribuna meciului care îi poate aduce româncei 2,645,874 euro în conturi! Ei i s-a alăturat și noua membră a casei Regale Britanice, Meghan Markle.
Simona Halep a început în forță finala de la Wimbledon, în fața rivalei Serena Williams! În tribuna meciului și-au făcut apariția cele două Ducese de Cambridge, Kate Middleton și Meghan Markle.
Înaintea meciului, Simona a fost întrebată de ce membru al Familiei Regale i-ar plăcea să fie susţinută şi sportiva noastră a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri:
”Kate. Îmi place de ea. E foarte special să poţi să joci în finala Wimbledon, e uimitor”, a declarat Simona Halep la conferinţa de presă, citată de Evening Standard.
La finala de la Wimbledon şi-au anunţat prezenţa numeroase personalităţi, printre care şi membrii Familiei Regale. Printre ele, Meghan Markle şi Kate Middleton, soţiile prinţilor Harry şi William.